Caravana UMFST Târgu Mureş va ajunge în 51 de licee

Publicat de Rotar Mirela, 19 ianuarie 2024, 12:04
Este vorba de unităţi de învăţământ din mai multe judeţe ale ţării printre care Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, dar şi Neamţ, Bistriţa Năsăud şi Suceava.
Voluntarii de la Universitatea de Medicină le vor prezenta elevilor oferta educaţională a universității, dar le vor oferi şi consiliere în carieră.
Responsabilul de comunicare şi PR al UMFST, Teodora Mândru:
Principalele obiective ale caravanei se referă la promovarea ofertei educaţionale a Universităţii. Vrem să le asigurăm elevilor de liceu sprijin în ceea ce înseamnă procesul de orientare în carieră pentru că noi ne adresăm atât elevilor de clasa a XII-a dar şi celor de clasa a XI-a şi vrem să le oferim sprijin astfel încât să-şi identifice programul de studii care li se potriveşte cel mai bine.
La caravana UMFST participă studenţi şi cadre didactice de la toate facultăţile din cadrul Universităţii.
Calendarul acesteia va fi publicat pe paginile de socializare ale instituţiei de învăţământ mureşene.
Autor: Sanda Viţelar