Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine în Brașov

Publicat de radiomures, 23 iulie 2016, 10:00
Șase filme de autor – drame, thrillere, documentare pentru toate gusturile şi vârstele, care se bucură de numeroase premii la importante festivaluri internaţionale precum Cannes, Berlin sau Premiile Oscar şi BAFTA, vor fi proiectate în Piaţa Sfatului, în perioada 26-31 iulie, în cadrul celei de a V-a ediţii a manifestării Caravana Metropolis- Cinema în aer liber.
Va fi utilizat cel mai performat echipament de proiecţie în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 de metri pătraţi, şi singurul proiector digital mobil din ţară, de 17.000 de lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă.
Cinefilii vor putea viziona „Testamentul Nou Nouţ”, ‘Daneza’ sau ‘Fiul lui Saul’. Toate proiecţiile încep la ora 21.30, iar biletul de intrare costă 10 lei, pentru elevi şi studenţi – cinci lei.