Caravana Gaudeamus Radio România, ediția Brașov 2019
Publicat de MIRELA ROTAR, 4 septembrie 2019, 09:02
Cea de a doua ediție a Târgului Gaudeamus Brașov, organizat de Radio România prin echipa Gaudeamus și Radio România Brașov FM, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, se va deschide miercuri, 4 septembrie, în Piața Sfatului. Evenimentul cu numărul 115 în seria celor mai îndrăgite târguri de carte din țară, organizate de Radio România de peste un sfert de secol, va avea loc în perioada 4 – 8 septembrie, în premieră în inima orașului.
Președintele de onoare al ediției va fi domnul Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov.
Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 4 septembrie, la ora 13.00, iar programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 și 21.00. Accesul publicului este liber.
Mai multe informații despre acastă ediție sunt disponibile în comunicatul de presă atașat și pe website-ul www.gaudeamus.ro.
Persoană de contact: Connie Chifor (0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).