Caravana “Fii pregătit!” va ajunge, în acest sfârșit de săptămână, în județul Harghita

Publicat de Corina Muntean, 21 iunie 2018, 14:05
Acesta este al treilea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, și va popoși sâmbătă la Miercurea Ciuc, pe platoul din centrul municipiului, iar duminică la Gheorgheni, în fața Casei de Cultură.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita, cpt. Alina Ciobotariu:
Timp de două zile, în intervalul orar 09:00–15:00, personalul ISU Harghita va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.”
În primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri şi a ajuns în 77 de localităţi. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici şi formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire.
Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate şi ştiu să reacţioneze mai bine în faţa unei situaţii de urgenţă.
Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august.
Nelly Suciu