Caravana celor 100 de români va trece duminică, 25 noiembrie, prin judeţul Braşov
Publicat de Corina Muntean, 23 noiembrie 2018, 15:45 / actualizat: 2 decembrie 2018, 17:26
Participanții vor reface, în căruţe, ,,Drumul Unirii”, până la Alba Iulia.
Instituţia Prefectului Judeţului Braşov se alătură acţiunii iniţiate de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri. Cu drapele din perioada interbelică, 100 de români din județul Covasna vor reface Drumul Unirii către Cetatea Alba Iulia, prin Marșul Centenarului Marii Uniri.
Proiectul presupune deplasarea unei delegații cu 100 de participanți, cu căruțele, pe traseul parcurs de înaintași, în căruţe şi pe jos, pentru a fi prezenți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Caravana va trece duminică, 25 noiembrie şi prin judeţul Braşov, respectiv prin comuna Feldioara, venind de la Vâlcele. La Feldioara, cei 100 de participanţi la acţiune, vor fi întâmpinaţi de oficialităţi locale şi judeţene.
Apoi, caravana va pleca pe traseul Feldioara-Pădurea Bogății-Valea Bogății-Rupea Gară-Homorod-Albești-Sighișoara-Daneș – Copșa Mică-Blaj-Sântimbru – Alba Iulia, unde va ajunge la 1 Decembrie.
Dorin Duşa