Căpșunile se ieftinesc, însă cireșele rămân inaccesibile în piețele din Tg. Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 29 mai 2023, 15:00
Cu circa două săptămâni în urmă, kilogramul de cireșe se vindea cu 70 de lei, acum se găsesc la tarabe cu prețuri cuprinse între 40 și 60 de lei.
Unii spun că anul trecut cireșele au fost și mai scumpe, chiar și 100 de lei kilogramul.
În schimb, căpșunile românești au ajuns să se vândă chiar și cu 7 lei, însă singura problemă e cu nu sunt suficient de dulci, spun cumpărătorii:
Vânzătorii din Piața Cuza Vodă recunosc că cireșele nu se vând aproape deloc, iar căpșunile se cumpără doar de când au scăzut sub 10 lei kilogramul:
Prețurile la cireșe și căpșuni sunt mai mari la început de sezon, când nu sunt suficiente cantități, spune șeful Administrației Piețelor din Tg. Mureș, Valer Ujică:
Referitor la prețurile la produsele care se comercializează în piețe, atât de către producători cât și de către societățile comerciale, la început de sezon de primăvară, când apar primele trufandale, prețurile sunt mai mari iar pe urmă, în raport de trecerea timpului și creșterea cantităților pe piață, prețurile se reglează și scad. De exemplu, momentan avem la fructe de sezon, căpșuni cu 7 lei kilogramul. Căpșunile în cea mai mare parte sunt din producție internă, în special din zona Satu Mare. Cireșele pentru că nu sunt cele ale noastre, sunt în jur de 69 de lei kilogramul.
Autor: Valeriu Russu