Cantitatea de deşeuri reciclabile colectate selectiv în judeţul Covasna a crescut simţitor în ultimele şase luni

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 mai 2018, 17:54
Acest lucru a fost posibil după punerea în funcţiune a Centrului de management integrat al deșeurilor din localitatea Leţ, susţin autorităţile locale.
Potrivit acestora, procentul deşeurilor colectate selectiv a crescut în mediul rural de la 1,2% la 12%, iar în mediul urban de la 10% la 26% în ultimele şase luni.
Autorităţile covăsnene au anunţat că în perioada următoare vor intensifica acţiunile de responsabilizare a cetăţenilor faţă de mediul înconjurător, în scopul creşterii cantităţilor de deşeuri colectate selectiv.
Conducerea centrului a precizat că printre planurile sale se numără şi dotarea cu noi utilaje, respectiv cu o instalaţie mecano-biologică de tratare a deșeurilor, în scopul reducerii cantității de deșeuri destinate depozitării.
Centrul de management integrat al deşeurilor, realizat cu fonduri europene, şi-a început activitatea în luna octombrie anul trecut, după aproape şapte ani de la semnarea contractului de finanţare.
Valoarea totală a investiţiei a fost de 20 milioane de euro, din care Consiliul Judeţean Covasna a asigurat 2,2 milioane de euro.
Proiectul a inclus închiderea şi ecologizarea a patru depozite urbane neconforme, precum şi construirea unei stații de transfer în localitatea Târgu Secuiesc.
La Leţ există o staţie de sortare a deșeurilor selective, precum şi un depozit ecologic de deşeuri la standarde europene.
Mara DELEANU