Canotorii mureșeni, patru medalii la Naționale
Publicat de MIRELA ROTAR, 1 martie 2020, 12:51
Orșova a găzduit, sâmbătă, Campionatul Național de canotaj pe ergometru, competiție la care au participat și mai mulți sportivi de la CS Mureșul Tg.Mureș, pregătiți de antrenoarea Claudia Balint.
Aceștia au avut o prestație bună, reușind să cucerească 4 medalii, dintre care două de aur, una de argint și alta de bronz. Cele două titluri naționale au fost obținute de echipajul masculin de patru seniori, alcătuit din Marian Șuteu, Bogdan Gorea, Adrian Leon Raita și Dan Sebastian Ignat, precum și de Aura Crisanda Popa la simplu, categoria Masters.
Medalia de argint a fost adusă de barca de 4 seniori, avându-i în componență pe Rareș Lako, Daniel Vasile Natea, Adelin Natea și Oltean Adrian Constantin, iar cea de bronz a fost obținută de celălalt echipaj de 4 seniori, format din Horațiu Covaciu, Valer Ionuț Șerbănaț, Raimond Cristal și Hanzi Zsolt.
Rezultate meritorii au mai avut Aura Adina Oltean –locul 6 la simplu junioare, Ancuța Adelina Ungurean-locul 8 la simplu junioare I, Eduard Cătălin Moga-locul 8 la simplu seniori și Dan Urcan-locul 12 la simplu juniori.
Valeriu Voaideș