Candidat tânăr al PPPMT, la Primăria Tg Secuiesc.
Publicat de radiomures, 29 martie 2012, 00:00
Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania lansează în cursa pentru Primăria Târgu Secuiesc un tânăr în vârstă de 33 de ani.
Acesta este descendentul unei vechi familii din zonă, care a fost crescut şi şcolit în Germania.
Johann Taierling şi-a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia de a candida la alegerile locale din acest an, menţionând că beneficiază de sprijinul PPMT, în cadrul căruia ocupă funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei municipale Târgu Secuiesc.
Acesta a menţionat că familia sa are origini străvechi în această zonă, încă din anii 1600. Taierling a mai spus că în perioada comunistă familia sa s-a mutat la Timişoara, iar în 1989 a plecat în Germania unde şi-a făcutstudiile. S-a reîntors în ţară în 2005 pentru a-i regăsi rădăcinile, dar şi pentru a recupera averea familiei confiscată de comunişti.
Pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Secuiesc, ocupată în ultimii patru ani de Racz Karoly (Partidul Civic Maghiar), şi-a mai anunţat intenţia de a candida şi senatorul UDMR Bokor Tibor.
Mara Deleanu