Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

„Când totul dispare, ce mai rămâne?”, o nouă campanie IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență lansează o nouă campanie de informare pentru prevenirea incendiilor în locuințe.

Publicat de APETRI MARGARETA, 13 noiembrie 2024, 11:47

La nivel national, în primele 10 zile din luna noiembrie, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 17 au fost rănite în astfel de evenimente.

Acestea ar fi putut fi evitate, dacă s-ar fi respectat câteva măsuri simple de prevenire, spune reprezentantul ISU „Horea” Mureș, locotenent Dan Petru Daniel.

Se interzice folosirea sobelor și altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile. Nu încărcați soba cu lemne înainte de culcare și nu lăsați arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale pe perioada de noapte nesupravegheate. Amplasați în fața sobelor cu lemne o cutie sau o tavă metalică. Aceasta va asigura protecția față de cădere accidentală direct pe podea a lemnelor aprinse.”

În județul Mureș, în sezonul trecut de încălzire, pompierii au stins peste 70 de incendii izbucnite din cauza surselor de căldură.

Ultimul incendiu de locuință a avut loc ieri, la Chiheru de Jos, unde pompierii au stins focul care a distrus acoperișul unei case.

Autor: Raluca Creț

Social miercuri, 9 aprilie 2025, 17:50

Harghita: Peste 6.500 kg de produse, donate la Colecta Naţională de Alimente organizată în judeţ de Asociaţia Caritas

Peste 6.500 de kilograme de produse au fost donate la Colecta Naţională de Alimente organizată în judeţ de Asociaţia Caritas, cea mai mare...

Harghita: Peste 6.500 kg de produse, donate la Colecta Naţională de Alimente organizată în judeţ de Asociaţia Caritas
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 16:06

Colecţie de arme donată Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe

O bogată colecţie de arme, conţinând inclusiv baionete şi săbii vechi de circa o sută de ani, a fost donată Muzeului Naţional Secuiesc din...

Colecţie de arme donată Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 16:02

Harghita: Peste două mii de persoane fizice deţin arme

Peste două mii de persoane fizice din judeţul Harghita deţin arme letale sau neletale supuse autorizării. Potrivit datelor furnizate, astăzi, de...

Harghita: Peste două mii de persoane fizice deţin arme
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 15:00

Proiect de transport urban, la Tg. Mureș

În intervalul 28 aprilie – 30 mai, Fundația Comunitară Mureș propune în premieră târgumureșenilor, copii și adulți, să se deplaseze...

Proiect de transport urban, la Tg. Mureș
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 13:06

Amenzi de 200.000 de lei aplicate de DSVSA Mureș înaintea sărbătorilor pascale

Inspectorii sanitar-veterinari din toată țara au aplicat amenzi de peste 4,4 milioane de lei, în urma controalelor făcute cu ocazia...

Amenzi de 200.000 de lei aplicate de DSVSA Mureș înaintea sărbătorilor pascale
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 08:03

Campania de împăduriri de primăvară Romsilva, un succes

Potrivit bilanţul actualizat al campaniei de împăduriri, în fondul forestier proprietate publică a statului, Romsilva a reuşit să planteze 6,5...

Campania de împăduriri de primăvară Romsilva, un succes
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 08:00

Mai multe zboruri către Londra, de la Braşov, din octombrie

Începând cu 28 octombrie, pasagerii din Braşov şi centrul României vor avea la dispoziţie 6 frecvenţe pe săptămână. În prezent, pe ruta...

Mai multe zboruri către Londra, de la Braşov, din octombrie
Social marți, 8 aprilie 2025, 17:01

Toate drepturile sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale

Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale,...

Toate drepturile sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale