Campionatul de volei feminin debutează la finele lunii octombrie

Publicat de Corina Muntean, 19 octombrie 2020, 15:15
Noul sezon din Divizia A1 la volei fete va debuta la 31 octombrie, cele 11 etape ale turului sezonului regulat urmând să se desfășoare în cadrul a 6 turnee.
Fiecare turneu va avea câte 4 grupe, iar fiecare echipă urmând să dispute în medie câte două jocuri. Locația primului turneu urmează să fie anunțată de Federația Română de specialitate.
Printre echipele participante în noul sezon al Diviziei A1 la volei fete se numără și CSU Medicina Tg.Mureș.
Valeriu Voaideș