Campanie de colectare a deşeurilor, la Sf. Gheorghe
Publicat de radiomures, 25 iunie 2012, 00:00
La Sfântu Gheorghe a demarat, azi, o campanie de colectare și reciclare a deșeurilor, organizată de Eco Rom Ambalaje.
Pentru a stimula cetăţenii să participe la această campanie, organizatorii vor oferi premii fiecărei persoane care va aduce la punctele de colectare cel puţin zece deşeuri de ambalaje din plastic, carton ori sticlă.
Premiul cel mare va fi o maşină care va fi câştigată prin tragere la sorţi.
Toth Birtan Csaba, directorul societăţii de salubrizare Tega din Sfântu Gheorghe, societate parteneră în acest proiect, a declarat că în ultimii patru ani au fost amplasate containere de colectare selectivă în toate localităţile din judeţul Covasna, iar în paralel cantităţile de materiale reciclabile a crescut. Numai în Sfântu Gheorghe sunt 132 de puncte de colectare selectivă a deșeurilor.
Toth Birtan Csaba a declarat că, din păcate, după ampalsarea acestor containere şi-au făcut apariţia şi „piraţii deşeurilor”, respectiv persoanele care golesc recipienţii şi vând deşeurile la centrele de colectare.
Campania iniţiată de Eco Rom Ambalaje se derulează în paralel în 23 de oraşe din ţară, printre care și Mediaş, Sibiu și Târgu Mureş şi se va încheia pe 28 iulie a.c.
Mara Deleanu