Campanie pentru prevenirea braconajului piscicol

Publicat de radiomures, 5 aprilie 2015, 16:47
Aproape 3,5 tone de peşte au fost confiscate de poliţişti în urma unei acţiuni declanşate la nivel naţional la începutul perioadei de prohibiţie la pescuit.
Poliţia Română informează astăzi că este vorba despre o campanie pentru prevenirea braconajului piscicol, precum şi pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu peşte şi produse din peşte.
În total au avut loc 810 acţiuni şi controale, dintre care peste 250 în apele interioare, peste 50 în amenajări piscicole, dar şi operaţiuni pe linia provenienţei prelucrării, depozitării şi valorificării produselor din peşte.
S-au constatat 203 infracţiuni şi au fost aplicate aproape 1.000 de sancţiuni contravenţionale. La cele 3,5 tone de peşte ridicate e adaugă şi aproape 6 kg de icre.
Foto: mondonews.ro