Campanie de strângere de semnături pentru schimbarea locaţiei viitorului parc de divertisment de la Şugaş Băi

Publicat de Corina Muntean, 10 octombrie 2019, 17:18
Un grup de iniţiativă, format din mai mulţi activişti pentru protejarea mediului din Sfântu Gheorghe, au demarat astăzi o campanie de strângere de semnături cu scopul de a determina autorităţile locale să găsească un alt amplasament pentru parcul de divertisment preconizat a fi construit în apropierea staţiunii Şugaş Băi.
Unul dintre inițiatori,Toró Attila, susţine că terenul pe care este prevăzută realizarea acestei investiţii figurează în acte ca păşune, dar în realitate este împădurit pe o suprafaţă pe circa 70%.
Family Adventure Park, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare a turismului în judeţul Covasna, vizează construirea unui parc de aventură pe o suprafaţă de 12 hectare între municipiul Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi.
Parcul ar putea fi finalizat în maximum 16 luni.