Campania 2% a avut succes în Harghita
Publicat de radiomures, 7 ianuarie 2013, 00:00
Numărul asociaţiilor şi fundaţiilor care au primit, anul trecut, prin redirecţionare, 2 la sută din impozitul pe venit al harghitenilor este în creştere.
Peste 1900 de astfel de entităţi şi-au rotunjit bugetul cu diverse sume. Directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Harghita, Kedves Imre, a declarat că un număr de 1921 de entităţi au fost sponsorizate, în 2012, suma totală virată fiind de aproximativ 1.4 milioane de lei. Au mai existat alte şapte fundaţii sau asociaţii cărora le-au fost redirecţionaţi cei 2 la sută din impozitul pe venit, în sumă de 1147 lei, dar banii nu au putut fi viraţi din cauză că fie entităţile respective s-au desfiinţat, fie contul trecut pe formulare nu a fost cel corect. Potrivit sursei citate, numărul celor care au redirecţionat 2 la sută din impozit a crescut faţă de anul precedent.
Ioana Dima