Calificativ maxim pentru ITM Mureş .
Publicat de radiomures, 25 ianuarie 2012, 00:00
La evaluarea activităţii pe anul 2011 a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă din întreaga ţară ITM Mureş a obţinut nota cea mai mare.
Calificativul este justificat de munca de echipă a inspectorilor care au reuşit să depisteze aproape de trei ori mai multe persoane care munceau la negru faţă de 2010, adică peste 1.700 de muncitori.
În domeniul relaţiilor de muncă au fost sancţionaţi circa 750 de angajatori care au primit amenzi în valoare de 2,8 milioane de lei, dintre care 85% pentru munca la negru.
Au fost întocmite dosare penale pentru managerii de firme care au primit la muncă mai mult de cinci persoane fără forme legale.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, peste 200 de angajatori mureşeni au fost sancţionaţi cu amenzi de circa 1,1 milioane de lei, pentru nerespectarea legislaţiei, iar alţii trei urmează a fi cercetaţi penal.
Au fost înregistrate, de asemenea, 112 accidente de muncă, în scădere faţă de 2010, 7 fiind mortale.
Inspectorii de muncă vor fi la fel de activi şi în acest an, promite şeful instituţiei, Andrei Mureşan.
Cristina Bulbescu