Cadrele medicale mureșene donează sânge

Publicat de Corina Muntean, 17 iulie 2020, 19:01
Spitalul Clinic Județean Mureș anunță că luni, 25 de cadre medicale din Secția Clinică Ortopedie și Traumatologie, coordonată de Prof. univ. Dr. Pop Tudor Sorin, se vor afla la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, Tîrgu Mureș pentru a dona sânge.
De la începutul crizei generate de noul coronavirus numărul donatorilor de sânge a scăzut semnificativ în Mureș. În toată această perioadă angajații Spitalului Clinic Județean Mureș au sprijinit Centrul de Transfuzie prin donări voluntare de sânge pentru a asigura necesarul de care au nevoie pacienții.
Demersul a fost susținut de angajați din aparatul administrativ, conducerea spitalului dar și de pe diferite secții.
Spitalul Clinic Județean Mureș face un apel către toți cei care pot dona sânge să se îndrepte către centrele de transfuzii pentru a susține activitatea operatorie a secțiilor chirurgicale.
Rodica Boariu