Buzunare pline: în nanotehnologie și IT&C

Publicat de Corina Muntean, 20 martie 2019, 10:26 / actualizat: 21 martie 2019, 10:31
Câteva meserii vor fi la mare căutare în România, în următorii ani, arată un studiu al unei companii de specialitate. Românii care le practică sunt din ce în ce mai puțini, deși cererea este în continuă creștere. E bine să știm din timp care vor fi acestea, ca să ne pregătim pentru salarii mai bune.
Pe termen mediu şi lung, România va avea o creştere puternică a ofertelor de muncă în sectoare de vârf. Aceasta este tendința relevată de studiul „Analiza cantitativă şi calitativă a pieţei muncii în România”, realizat de KPMG şi Institutul Naţional de Cercetări Economice, studiu dat publicității săptămâna trecută. Prognozele pe termen mediu şi lung prevăd accentuarea tendinţei cererii de forţă de muncă tot mai bine calificată. Cererea va fi deosebit de puternică mai ales pentru tehnicieni şi ingineri, spre ocupații legate de IT&C, producție, sănătate, învăţământ, administraţie şi vânzări. Se aşteaptă o creştere puternică a numărului de locuri de muncă în special în domeniile nanotehnologiilor, ştiinţei materialelor, electronicii, programării computerelor şi biotehnologiei. De asemenea, această cerere sporește nevoia firmelor de a recruta absolvenţi cu experienţă în tehnicile digitale, computing, gândire analitică şi metodologii de fabricaţie. În sectoarele inovative, în care angajatorii se află în competiţie pe un segment restrâns al pieţei muncii, vor trebui angajați absolvenţi în locuri de muncă cu nivel ridicat de cunoştinţe. Ei vor trebuie să aibă calificări sectoriale specifice, competenţe informatice, abilităţi analitice, de rezolvare a problemelor şi de adaptare la situaţii noi. La ora actuală însă, perspectivele pentru marea masă a absolvenților nu sunt roz.
Până când se vor face investițiile anticipate în nanotehnologie, computere sau sănătate, cum ar fi centrele de radioterapie, tinerii nu prea au pentru ce să opteze. Vorbim de cei din zonele mai puțin dezvoltate, nu cei din Capitală, Ilfov, Cluj, Argeș sau Timiș, unde este concentrată industria de perspectivă. Și chiar dacă sunt locuri de muncă în zona din care provin, oferta de salarizare și șansa de creștere în carieră sunt derizorii. Pe de altă parte, este la fel de clar că e mare nevoie de forță de muncă în România. Una din concluziile alarmante ce se desprind din studiul realizat de specialiștii de la KPMG și cercetătorii Institutul Național de Cercetări Economice (INCE) al Academiei Române este că în următorii 5 ani economia va avea nevoie de peste o jumătate de milion de persoane în plus pe piața forței de muncă. Din nefericire suntem în impas total. Acest deficit nu poate fi compensat din resursele de muncă interne dacă nu se iau măsuri urgente. Sunt circa 2 milioane de persoane active care nu se regăsesc nici pe piața muncii, nici în sistemul educațional, dar probabil că lucrează la negru sau peste hotare, fără să se fi raportat statusul lor. De asemneanea, un alt pericol, este faptul că numărul pensionarilor se apropie rapid de cel al lucrătorilor activi și pe deasupra populația are tendința să scadă cu aproape 2 milioane de locuitori până în 2030. În aceste condiții, atrage atenția studiul, dacă nu se acționează acum, în contextul perspectivelor economice tot mai îngrijorătoare, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, dezvoltarea durabilă a economiei va fi profund afectată.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.