Bursa locurilor de muncă la Penitenciarul Tîrgu-Mureş
Publicat de radiomures, 26 noiembrie 2012, 00:00
Evenimentul a fost organizat astăzi în parteneriat cu Centru Creştin de Reintegrare Socială – Bistriţa şi este la a doua ediţie. Scopul este de a-i sensibiliza pe angajatorii mureşeni în privinţa tinerilor condamnaţi, o categorie vulnerabilă pe piaţa muncii.
La această Bursă, ajunsă la ediţia a doua, au participat 7 angajatori şi peste 40 de deţinuţi care sunt aproape de finalul pedepsei, a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Vasile Cerghizan.
Angajatorii au ajuns la concluzia că aceşti tineri sunt mai disciplinaţi, dar este important ca ei să-şi dorească să muncească şi să-i convingă pe patroni de acest lucru.
Un tânăr care a reuşit să se angajeze după ce a fost eliberat consideră că i-a folosit faptul că a început să lucreze încă din perioada de detenţie.
Tinerii deţinuţi sunt conştienţi că nu le va fi uşor să-şi găsească un loc de muncă, dar sunt încrezători şi hotărâţi să convingă că pot fi oameni cinstiţi şi de încredere.
Reprezentanţii Penitenciarului Tg.Mureş subliniază că obţinerea unui loc de muncă este unul dintre factorii principali care contribuie la reintegrarea socială a persoanelor condamnate.
Adela Moldovan