Bunol, un oraș spaniol se “înroșește” în timpul festivalului tomatelor

Publicat de Rotar Mirela, 1 septembrie 2024, 05:23 / actualizat: 20 septembrie 2024, 13:24
Străzile unui oraș din estul Spaniei s-au “înroșit”, în timp ce locuitorii au celebrat festivalul anual Tomatina, aruncând unul în celălalt cu roșii coapte. Peste 22.000 de participanți, îmbrăcați în haine albe acoperite de suc de roșii, s-au adunat în Buñol pentru acest eveniment.
Șapte camioane au distribuit 150 de tone de roșii coapte pentru această distracție plină de energie. Nerezidenții plătesc o taxă de participare, în timp ce localnicii iau parte la eveniment gratuit.
„Ne plac roșiile! De aceea ne-am hotărât să venim și ne-am distrat de minune”, a spus Taylor, venită tocmai din Australia, adăugând că ea și prietenii ei „vor face niște spaghete pentru a le mânca cu sosul de roşii aflat la discreţie”. Începutul luptei, care a durat o oră, a fost semnalat de petarde aprinse după ce unul dintre concurenți a reușit să se cațere pe un stâlp alunecos, uns cu săpun, şi a smuls o bucată de șuncă atârnată de vârful stâlpului.
Senam, din Kenya, a descris evenimentul drept „frumos, minunat, creativ, uimitor”.
După încheierea “conflictului”, un echipaj de curățenie înarmat cu furtunuri de apă a fost trimis pentru a îndepărta deșeurile de pe străzile orașului, care au rămas strălucitoare datorită acidității roșiilor.
Roșiile „sacrificate” la festival sunt cultivate special pentru acest eveniment și nu sunt comestibile. Potrivit site-ului oficial al Tomatei, tradiția a început în 1945, când a avut loc o „bătălie” cu roșii în timpul unei parade, incident care a dus la organizarea oficială a festivalului în anul următor. Evenimentul a fost interzis pentru scurt timp în anii 1950 sub dictatura fascistă a generalului Francisco Franco, dar a fost reluat în 1959 cu anumite reglementări.
În afară de Buñol, Spania, unde se ține faimosul festival La Tomatina, există și alte evenimente similare în diferite colțuri ale lumii.
Dana Boieriu