Bugetul Ministerului Mediului va fi suplimentat, pentru plata pagubelor produse de urşi şi lupi
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 noiembrie 2019, 14:53 / actualizat: 23 septembrie 2020, 21:32
Parlamentarii UDMR Korodi Attila şi Tánczos Barna au anunţat azi, într-o conferinţă de presă, că în urma solicitării Uniunii, bugetul Ministerului Mediului va fi suplimentat cu trei milioane de lei, la rectificarea bugetară, pentru plata despăgubirilor în urma pagubelor produse de urşi şi de lupi, specii strict protejate.
Deputatul Korodi Attila precizat că plata despăgubirilor este un pas important, dar că este nevoie de aprobarea de către Parlament a Legii vânătorii, pentru adoptarea unor măsuri stricte şi mai dinamice şi pentru a rezolva problema convieţuirii urs-om.
La rândul său, senatorul Tánczos Barna a arătat că zeci de persoane din Harghita aşteaptă plata acestor pagube chiar şi de trei ani, după ce dosarele de despăgubire au fost ţinute foarte mult timp în analiză de instituţiile statului.