Buget dublu pentru evenimentele culturale din Braşov
Publicat de radiomures, 10 ianuarie 2017, 10:18
Două milioane de lei vor fi asigurate de municipalitatea brașoveană prin Ghidul Cultural 2017.
Viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, a anunțat că Municipalitatea va dubla bugetul pus la dispoziţia asociaţiilor, ONG-urilor şi instituţiilor de cultură care vor să organizeze evenimente culturale sau să desfăşoare proiecte culturale în acest an.
Astfel, Primăria Brașov, prin Ghidul de finanțare a proiectelor culturale, va urca bugetul dedicat acestor activități la 2 milioane de lei.
Organizatorii de activități culturale vor putea obţine minimum 20.000 şi maximum 80.000 de lei pentru proiectele culturale pe care le propun pentru Braşov, banii fiind nerambursabili iar obținerea lor va implica un concurs de proiecte, care va ţine seama de criteriile cuprinse în Ghidul Cultural 2017. Însă anul acesta, finanțarea proiectelor culturale vine și cu câteva noutăți pe care cei interesați le pot găsi pe site-ul Primăriei www. brasovcity.ro, alături de anunţul de concurs.
Vali Blajovan