Buget de peste 190 de milioane de lei pentru DGASPC Mureş

Publicat de Rotar Mirela, 28 martie 2025, 12:09
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș va avea parte în acest an de o finanțare semnificativ mai mare față de anul trecut.
Instituția a primit un buget total de 192 de milioane lei, ceea ce reprezintă o creștere de 56 de milioane lei comparativ cu 2024.
Această majorare a bugetului se explică atât prin creșterea cheltuielilor de funcționare, cât și prin alocarea unui buget mai mare pentru dezvoltare și lucrări de reparații, spune preşedintele CJ Mureş, Péter Ferenc:
,,Anul acesta alocăm 192,7 milioane de lei. Din această sumă asigurăm funcționarea și dezvoltarea acestei direcții. Dacă mă gândesc că, față de anul trecut, este mai mare cu aproape 56 de milioane lei, această creștere se datorează, pe de o parte, creșterii cheltuielilor de funcționare, dar, totodată, este vorba și despre un buget mai mare alocat pentru dezvoltare și lucrări de reparație. Ambele capitole de buget fiind dublate față de anul trecut.”
În vederea finalizării procesului de restructurare a centrelor rezidențiale de mare capacitate destinate persoanelor adulte cu dizabilități au fost incluse în buget o serie de lucrări de reparații și investiții.
Péter Ferenc:
,,Vor fi efectuate lucrări de reabilitare la casele de tip familial, reabilitarea instalațiilor electrice în locațiile din subordinea direcției, reabilitarea instalațiilor sanitare la clădirile din cadrul direcției, lucrări de montare a sistemelor de alarmă și sisteme video, dotare cu platforme accesibile, achiziția unei autoutilitare pentru transportul persoanelor cu dizabilități și achiziția unei centrale termice.”
De asemenea, pentru continuarea lucrărilor de amenajare exterioară și interioară la construcția existentă pentru înființarea Centrului de Îngrijire și Asistență Eremitu a fost alocată suma de peste 10 milioane de lei.
Autor: Sanda Viţelar