Break Free, proiect dedicat prevenirii consumului de droguri la Gheorgheni
Publicat de Rotar Mirela, 25 aprilie 2024, 12:00
Acesta a fost inițiat de Rotary Club Gheorgheni în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Harghita, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Evenimentul de prezentare a avut loc miercuri la Liceul Teoretic Sf. Nicolae şi reunit elevi din ciclul gimnazial și liceal, clasele VIII-XII.
Scopul proiectului a fost de încuraja adolescenţii să ceară ajutor atunci când au nevoie, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, agent principal de poliţie, Maria Plumbu:
Scopul principal al evenimentului a fost de a încuraja adolescenții să adopte o atitudine proactivă față de ispitele legate de consumul de droguri și să solicite sprijinul familiilor, prietenilor și mentorilor educaționali în care au încredere. De asemenea, s-a subliniat importanța de a căuta ajutor specializat atunci când este necesar. Proiectul BREAK FREE se remarcă a fi o inițiativă de mare relevanță în lupta împotriva consumului de droguri, promovând în același timp un stil de viață sănătos și echilibrat. Această acțiune este un pas important către crearea unei comunități mai informate și mai responsabile în ceea ce privește problema consumului de substanțe interzise.
În timp ce un fost consumator le-a povestit tinerilor despre fericirea de a spune NU consumului, Radu Codoiu, antrenor personal şi speaker motivaţional, le-a vorbit tinerilor de importanţa unui stil de viaţă sănătos şi disciplinat:
Le-am arătat copiilor a doua variantă din care să-şi ia fericirea şi nu din droguri, să-şi ia fericirea din sport, din performanţă, să aibă un stil de viaţă sănătos, să aibă un stil de viaţă disciplinat. Copii au fost foarte atenţi şi au răspuns foarte bine la mesajul pe care l-am transmis.
La eveniment au fost prezenți 3 specialiști și vorbitori motivaționali: Kiss Robert- medic psihiatru, Gall Katalin, psiholog cu o vastă experiență şi HAO- care a împărtășit din propria sa luptă cu dependența de droguri.
Autor: Sanda Vițelar