Brașovul va avea un stadion la nivel european
Publicat de radiomures, 24 ianuarie 2014, 08:08
Construirea stadionului din Brașov este un plan mai vechi al municipalității brașovene, după ce fostul Stadion Municipal a fost demolat.
Guvernul a decis să finanțeze construirea unui stadion de 5 stele la Brașov. În următoarea perioadă se va finaliza proiectul şi se va căuta un constructor. Lucrările vor începe anul acesta iar stadionul va fi gata în maxim trei ani, spune viceprimarul Răzvan Popa.
Arena va avea o capacitate de peste 25.000 de locuri și va fi acoperită în totalitate. Stadionul va dispune de instalaţie de nocturnă, sisteme de drenaj şi încălzire a suprafaţei de joc, cabinete medicale şi de recuperare, spaţii comerciale şi o parcare de aproximativ 4.000 de locuri. Investiția este estimată la 30-40 de milioane de euro iar finanțarea se va face prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Primăria Brașov va participa și ea cu maxim 30% din valoare, spune viceprimarul Răzvan Popa.
Compania Naţională de Investiţii doreşte ca până la vară documentaţiile care vizează studiul de fezabilitate şi proiectul să fie gata, pentru a se stabili valoarea exactă a investiţiei. Deocamdată nu se știe locația viitorului stadion, dar edilii brașoveni consideră că arena ar trebui ridicată pe locul fostului Stadion Municipal din Bartolomeu care a fost demolat.
Vali Blajovan