Braşovul are cinci noi situri Natura 2000
Publicat de radiomures, 23 ianuarie 2012, 00:00
Printr-un ordin al ministrului mediului şi pădurilor, cinci zone din judeţul Braşov au fost declarate, recent, arii naturale protejate, intrând astfel în categoria siturilor Natura 2000, alături de alte 24 situri existente. Aceste noi situri sunt: Oltul Mijlociu – Cibin-Hârtibaciu, Hârtibaciu Sud – Est, Oltul Superior, Perşani şi Râul Târgului – Argeşel-Râuşor. Două dintre aceste arii naturale protejate se suprapun, parţial, unor suprafeţe din teritoriul administrativ al altor judeţe.
În momentul de faţă, suprafaţa din judeţul Braşov ocupată de toate categoriile de arii naturale protejate atinge un procent de aproximativ 39%.
Aceste situri Natura 2000 urmăresc să protejeze şi să conserve anumite tipuri de habitate şi specii de floră şi faună sălbatice de interes comunitar, unele dintre ele fiind prioritare datorită absenţei lor din restul Uniunii Europene.
Adrian Munteanu