Brașovul va găzdui primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar şi fotografiei de natură
Publicat de Rotar Mirela, 16 mai 2023, 13:33
LYNX Festival, organizat de Asociația România Sălbatică, alături de Asociația Forona, se va desfășura între 1 și 5 iunie și va cuprinde proiecții de film, expoziţii de fotografie, activităţi pentru copii și ateliere.
Pentru cei mici, pe lângă filmul documentar care va rula de Ziua Copilului, sunt pregătite și activități de protejare a mediului înconjurător.
Proiecțiile documentarelor sunt programate la Cinema Astra, iar activitățile dedicate copiilor, pe Aleea de Sub Tâmpei. Intrarea este liberă.
Sursa: Radio Romania Brasov FM