Brașovul și Gheorgheniul, adversare în Erste Liga

Publicat de Corina Muntean, 6 noiembrie 2021, 13:09
Corona Brașov va întâlni, duminică, pe teren propriu, de la ora 17.30, pe Hochei Club Gheorgheni, într-un meci din Erste Liga la hochei pe gheață. Brașovenii nu s-au putut prezenta la partidele cu echipele ungare MAC Ujbuda, Ferencvaros, UTE Budapesta și Uni Gyor, datorită problemelor de lot cauzate de virusul Sars-COV 2, pierzând la masa verde cele 4 jocuri. Echipa de sub Tâmpa a evoluat însă, joi și vineri, în Campionatul Național, contra formației Steaua București, pe care au învins-o în primul meci cu 5-3 și au pierdut, în cel de-al doilea, cu 2-1.Hochei Club Gheorgheni se află pe locul secund în Erste Liga, cu 34 de puncte, în timp ce lider este Sport Club Miercurea Ciuc, cu 37 de puncte.
Ciucanii au programate, sâmbătă și duminică, în Campionatul Național, partidele cu CSM Galați, ambele jocuri găzduite de patinoarul Vakar Lajos urmând să înceapă la ora 18.30.
Valeriu Voaideș