Braşovul are, din nou, doi subprefecţi
Publicat de Corina Muntean, 4 martie 2021, 16:15
Judeţul Braşov are, începând de joi, din nou, doi subprefecţi, după ce unul dintre cele două posturi a fost vacant timp de 4 ani.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii, propus şi susţinut de PNL în continuare pentru această funcţie, a depus, joi, jurământul, alături de Codruţ Bucur – USR PLUS, şi Izabela Ambrus – UDMR, care vor ocupa cele două funcţii de subprefecţi.
Mihai Cătălin Văsii deţine funcţia de prefect al judeţului Braşov din decembrie 2019, după ce, anterior, a ocupat diferite poziţii în administraţia publică braşoveană.
Codruţ Bucur a fost ales, în septembrie anul trecut, într-o funcţie de consilier judeţean, aceasta fiind prima sa funcţie publică. El a fost nominalizat ca ca şi candidat al USR PLUS după alegerile interne din interiorul USR PLUS Braşov.
Izabela Ambrus, din partea UDMR, a deţinut, pentru o scurtă perioadă, în 2016, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, ulterior câştigând un mandat de deputat în legislatura trecută.