Braşovul a fost verde
Publicat de Rotar Mirela, 25 septembrie 2023, 09:11
Sâmbătă seara, literele de pe Tâmpa au fost luminate în culoarea verde.
În perioada 18 – 24 septembrie 2023, s-a desfășurat Săptămâna Mondială a Bolilor Mitocondriale.
Aceasta a fost marcată printr-o serie de evenimente şi iniţiative în întreaga lume. Săptămâna s-a încheiat cu Campania Light Up For Mito.
Astfel,monumente şi locuri de interes din întreaga lume au fost iluminate în verde, culoarea simbolică a bolilor mitocondriale, reprezentând energia.
Principala caracteristică a acestor boli este lipsa de energie la nivel celular, oboseala, fiind şi tema campaniei de conştientizare anul acesta.
Acest grup de boli genetice rare afectează aproximativ 1 din 5.000 de oameni.
Sursa: RADOR