Brașovenii și turiștii sunt invitați la Râșnov

Publicat de radiomures, 21 iulie 2017, 14:00
În acest sfârșit de săptămână, râșnovenii sărbătoresc „Maialul” dar şi Festivalul „Lupii liberi”.
Brașovenii și turiștii sunt invitați în perioada 21-23 iulie la Maialul care va avea loc la Râșnov, pe Promenada Sisi. Organizat ca în fiecare an de Primăria Râșnov și Goscom, evenimentul așteaptă oaspeții cu activități diverse, muzică de promenadă, recitaluri ale artişti locali, muzică şi dansuri populare, dansuri moderne şi multe alte surprize. Invitați speciali ai Maialului de la Râșnov vor fi solista de muzică populară Elena Merișoreanu și artistul Circo de Luca.
„Maialul se doreşte a fi atât o formă de promovare a oraşului, cât şi un mod de a ne bucura de talentul tinerilor din Râşnov, interpreţi sau dansatori, care vor urca pe scena festivalului. Străvechi obicei al saşilor din întreaga Transilvanie, petrecerea câmpenească era organizată în luna mai în cinstea terminării anului şcolar, fiind totodată şi o sărbătoare a gospodarilor din oraş. Evenimentul a fost reluat în anul 2012, ajungând în prezent la cea de-a şasea ediţie din epoca modernă”, a explicat Liviu Butnariu, primarul oraşului Râşnov.
Și tot la Râșnov, în acest sfârșit de săptămână va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Lupii liberi”, o manifestare dedicată iubitorilor muzicii rock şi ai motociclismului. La concertele care vor avea loc pe Glăjerie sunt aşteptaţi mii de oameni pe parcursul a trei zile pline de muzică, mâncare delicioasă şi băuturi preparate cu măiestrie de barman.
Vali Blajovan