Braşov Visit Ticket, oferă acces la 11 obiective culturale din judeţ – vândut exclusiv online

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 aprilie 2022, 18:26 / actualizat: 25 aprilie 2022, 11:43
Turiştii, dar şi braşovenii, pot achiziţiona online biletul unic prin intermediul căruia pot fi vizitate muzeele braşovene şi cele două lăcaşe de cult emblematice ale municipiului Braşov – Biserica Neagră şi Biserica Sf. Nicolae, au anunţat, azi, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov şi ai muzeelor din subordine, într-o conferinţă de presă.
După patru luni de la lansarea în forma sa tipărită, biletul unic – ‘Braşov Visit Ticket’ (BVT) – va putea fi achiziţionat exclusiv online, fiind vândut prin intermediul platformei Booktes.com, dar poate fi cumpărat şi de pe site-urile instituţiilor muzeale sau la intrarea în fiecare obiectiv, prin accesarea unui cod QR.
Totodată, numărul obiectivelor turistice care vor putea fi vizitate cu acest bilet unic a crescut la 11, publicul putând vedea muzee din Braşov, Săcele şi Rupea.
La cumpărarea ‘Braşov Visit Ticket’, posesorul va primi prin email o hartă cu obiectivele incluse şi o broşură cu descrieri şi fotografii de la fiecare obiectiv turistic.