Brașov: Foc de armă pentru oprirea unui autovehicul condus de un bărbat băut și fără permis

Publicat de Corina Muntean, 4 ianuarie 2022, 15:24
Polițiștii din Făgăraș au încercat azi să oprească un autovehicul, condus de către un bărbat, în vârstă de 38 ani pe DJ104B, în localitatea brașoveană Mândra.
Acesta a ignorant echipajul și și-a continuat deplasarea.
Conducătorul auto nu a respectat semnalele regulamentare de oprire și și-a continuat deplasarea, astfel că oamenii legii au început urmărirea autovehiculului, cu autospeciala de poliție, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit autovehiculul, polițiștii au procedat la executarea unui foc, în plan vertical, cu armamentul din dotare. Șoferul a avariat atât autospeciala de poliție, cât și un alt autovehicul aflat în trafic, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Bărbatul a fost imobilizat și testat apoi cu etilotestul, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
Rodica Boariu