Braşovul se înscrie în cursa pentru ,,Oraşul Reciclării”
Publicat de radiomures, 18 noiembrie 2014, 20:06
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii municipalităţii, care au precizat că şi la această ediţie braşovenii trebuie să demonstreze că sînt printre cei mai responsabili români în ceea ce priveşte protecţia mediului.
Aceasta va fi cea de-a treia participare a braşovenilor la concursul pentru obţinerea titului„Oraşul Reciclării”.
Cursa va lua startul pe data de 1 ianuarie 2015 şi se va încheia pe 30 iunie anul viitor.
La ediţia de anul viitor se vor lua în calcul mai multe aspecte, cum ar fi calitatea serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, cantitatea de deşeuri colectate separat per locuitor şi campaniile de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje, organizate de primării în cele şase luni ale competiţiei.
Oraşul care va fi desemnat cîştigător la finalul competiţiei va obţine un premiu tentant de la organizator: amenajarea unui Parc Tematic în valoare de 12.000 euro, un spaţiu inedit de relaxare cu mobilier realizat din deşeuri reciclabile.
Dorin Duşa