Braşovul este în grafic în privinţa activităţii de deszăpezire
Publicat de radiomures, 7 decembrie 2012, 00:00
Braşovul stă bine în ceea ce priveşte aprovizionarea cu materiale antiderapante şi pregătirea utilajelor de intervenţie.
Este ceea ce afirmă atât prefectul Mihai Mohaci cât şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri Braşov, Viorel Costea.
Pentru deszăpezirea drumurilor naţionale, în judeţul Braşov au fost amenajate în total zece baze. De la alte şase baze drumarii se vor aproviziona cu material antiderapant. Pe cei 361 de kilometri de drumuri naţionale sunt pregătite să intervină 56 de utilaje, de la autobasculante cu lamă, până la autogredere şi buldozere, iar cei aproape 700 de kilometri de drumuri judeţene vor fi deszăpeziţi cu 53 de utilaje.
Prefectul a precizat că, până la finele anului, în bazele drumarilor trebuie să fie 50% din stocurile de material antiderapant prevăzute. Direcţia Regională de drumuri a achiziţionat şi aproximativ 8 kilometri de parazăpezi, care vor fi montate doar în cazul în care va fi viscol pe anumite sectoare de drum.
Adrian Munteanu