Braşovul ar putea avea un parc industrial de IT
Publicat de radiomures, 19 martie 2013, 16:14
Braşovul ar putea avea un nou parc industrial, de această dată de IT, pe platforma fostei uzine „Rulmentul”. Parcul va fi realizat de Primăria Braşov împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie şi Universitatea „Transilvania” pe o suprafaţă de 13 hectare. Viceprimarul Răzvan Popa a afirmat că această investiţie valorează aproximativ 25 de milioane de euro, bani care vor proveni din fonduri europene. Pentru a atrage cât mai mulţi investitori, reprezentanţii municipalităţii spun că chiriile vor fi simbolice. Astfel, autorităţile speră ca parcul să fie cât mai atractiv pentru societăţile comerciale care, dezvoltându-şi afacerea, ar crea noi locuri de muncă. Viceprimarul Răzvan Popa spune că Prmăria este mai interesată de fondurile care vin la bugetul local din impozitul pe profit şi din impozitul pe salarii decât din chiriile pe aceste spaţii. Tot pe această platformă industrială, municipalitatea doreşte să înfiinţeze un muzeu al industriei braşovene în care să fie expuse toate produsele realizate în judeţul Braşov.
Nicoleta Ghişa