Braşov: controale la ştranduri, piscine şi parcuri de distracţii
Publicat de radiomures, 2 august 2012, 00:00
Au fost controlate ştrandurile, piscinele şi parcurile de distracţii din judeţul Braşov.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului au verificat, în ultimele zile, 21 de operatori economici din domeniu.
În zilele din urmă, când ştrandurile din judeţul Braşov au fost luate cu asalt, comisarii de la Protecţia Consumatorului au trecut la controlul acestor locaţii, a piscinelor, bazinelor de înot si parcurilor de distracţii.
La nouă operatori care prestează servicii în incinta ştrandurilor, comisarii au constatat, printre altele, că nu erau afişate la loc vizibil certificatele de înmatriculare şi anexele pentru punctul de lucru, nu erau afişate la loc vizibil preţurile sau marcajele referitoare la adâncimea apei, temperatura apei nu era afişată, se întâlneau şezlonguri din plastic rupte, cu fisuri sau muchii ascuţite. Comisarii au aplicat două amenzi în valoare de 1.500 de lei şi au dat 18 avertismente.
Adrian Munteanu