Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Braşov: Centru multifuncţional de servicii sociale

Publicat de radiomures, 13 iunie 2012, 00:00

Polul de Creştere din cadrul Primăriei Braşov va semna în cursul acestei săptămâni un nou contract de finanţare privind realizarea unui centru multifuncţional de servicii sociale într-un corp al fostului Grup Şcolar Astra. Proiectul, în valoare de 11 milioane de lei, este inclus în Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Braşov şi a fost depus la Agenţia de Dezvoltare Regională „7 Centru” încă din noiembrie 2011. 
După semnarea contractului, se va organiza licitaţia pentru execuţia lucrărilor, preconizate să înceapă în cursul acestui an. Valoarea proiectului este de 11 milioane lei, contribuţia municipiului fiind de 2% din cheltuielile eligibile. 
Acest centru este destinat persoanelor cu handicap locomotor şi celor cu  dizabilităţi fizice, dar va avea şi o componentă care se va adresa depistării sindromului Down, persoanelor bolnave de autism şi integrării tinerilor instituţionalizaţi sau aflaţi în situaţii de risc, precum şi orientării lor profesionale. 

Adrian Munteanu

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc
Social luni, 21 aprilie 2025, 13:37

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc

Papa Francisc a fost un simbol al smereniei, al compasiunii și al angajamentului neobosit pentru pace și dreptate, un prieten apropiat al poporului...

Mesajele liderilor europeni după moartea Papei Francisc
Pericol de explozie eliminat, la un bloc din Tg.Mureș
Social luni, 21 aprilie 2025, 13:27

Pericol de explozie eliminat, la un bloc din Tg.Mureș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați cu puțin timp în urmă (ora 12,30) să intervină pe B-dul 1848 din...

Pericol de explozie eliminat, la un bloc din Tg.Mureș
Comunitatea din Rimetea își lansează sezonul turistic
Social luni, 21 aprilie 2025, 13:26

Comunitatea din Rimetea își lansează sezonul turistic

26 de afaceri locale din turism au înființat Asociația de Management a Destinației Turistice Rimetea, jud. Harghita. Sâmbătă, 26 aprilie,...

Comunitatea din Rimetea își lansează sezonul turistic
De Paști, cele mai multe intervenții ale pompierilor din Mureș și Harghita au fost la incendii de vegetație
Social luni, 21 aprilie 2025, 13:00

De Paști, cele mai multe intervenții ale pompierilor din Mureș și Harghita au fost la incendii de vegetație

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita a înregistrat 30 de astfel de solicitări, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției,...

De Paști, cele mai multe intervenții ale pompierilor din Mureș și Harghita au fost la incendii de vegetație
Social luni, 21 aprilie 2025, 12:00

Sărbători pascale fără cazuri grave la SMURD Mureș

Serviciul de urgență județean informează că situațiile în care au fost solicitați au fost accidente auto, violențe cauzate de consumul de...

Sărbători pascale fără cazuri grave la SMURD Mureș
Social luni, 21 aprilie 2025, 10:37

În prima zi de Paște, au fost depistați aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise

Cifrele sunt valabile la nivel national. Potrivit Ministerului de Interne, peste 530 de conducători auto au rămas fără permise pentru diferite...

În prima zi de Paște, au fost depistați aproape 100 de șoferi care conduceau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise
Social luni, 21 aprilie 2025, 10:34

Doar 4 apeluri la Salvamont România în ultimele 24 de ore

Unul dintre ele a fost pentru județul Brașov, unul la Prahova, iar alte două la Maramureș respectiv Argeș. Salvatorii montani nu au întâmpinat...

Doar 4 apeluri la Salvamont România în ultimele 24 de ore
Social luni, 21 aprilie 2025, 10:16

România a avut un consum redus de energie în prima zi de Paşti

Potrivit datelor furnizate de platforma sistemulenergetic.ro, cel mai scăzut nivel s-a înregistrat aproape de ora 14:30, când consumul în...

România a avut un consum redus de energie în prima zi de Paşti