Braşov: candidaţii înscris la bac, sub aşteptări.
Publicat de radiomures, 1 iunie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:14
Braşovul are mai puţini candidaţi înscrişi la Bacalaureat decât se estima.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, la examenul de Bacalaureat din acest an s-au înscris aproximativ 4.800 de candidaţi, dintre care peste 1.100 provin din seriile anterioare. Inspectorul general al IŞJ Braşov, Dorel Agache, spune că numărul celor înscrişi este mai mic decât cel estimat iniţial, când se vorbea de aproximativ 5.500 de candidaţi, iar explicaţia ar fi că există aproximativ 1.000 de cazuri de elevii aflaţi în situaţii de corijenţă sau repetenţie.
În ce-i priveşte pe elevii din seriile anterioare care au picat Bacalaureatul, dar nu s-au înscris în sesiunea de vară din acest an, o posibilă explicaţie ar fi faptul că sunt nevoiţi să plătească suma de 230 de lei pentru a participa la examen. Candidaţii care susţin toate probele plătesc 39 de lei pentru fiecare probă. Această prevedere a fost introdusă pentru prima dată anul trecut de către Ministerul Educaţiei.
Adrian Munteanu