Bombă descoperită de o femeie pe marginea unui drum din Harghita

Publicat de Corina Muntean, 24 mai 2019, 17:42 / actualizat: 26 mai 2019, 9:20
O bombă de aruncător calibru 82 mm a fost descoperită de o femeie în acostamentul drumului, în apropiere de Corund.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că femeia căuta pământ pentru flori şi la un moment dat a văzut elementul de muniţie. Ea a solicitat sprijin la numărul de urgenţă 112, întrucât i s-a părut că este periculos.
Pirotehniştii au descoperit că este vorba de o bombă de aruncător, calibru 82 mm, provenită cel mai probabil din al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost ridicată, transportată și depozitată, în siguranță, de pirotehniști.
Este cea de-a şasea misiune pirotehnică executată în cursul anului de ISU Harghita.
Rodica Boiariu