BNR creşte rata dobânzii

Publicat de Rotar Mirela, 8 august 2022, 08:34
Majorarea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,75 de puncte procentuale la 5,50 la sută pe an intră de astăzi în vigoare. Este a 6-a creştere din acest an a dobânzii cheie prin care BNR încearcă să tempereze inflaţia.
Înaintea deciziei anunţate vineri de Banca Centrală, ROBOR la 3 luni a urcat vineri de la 8,11% la 8,12%. Analiştii se aşteaptă ca indicele sa creasca puternic de astăzi, situaţie care va duce la o nouă majorare a ratelor la creditele cu dobândă variabilă.
Inflaţia în luna iunie a depăşit 15%, iar BNR preconizează o plafonare a ei în trimestrul al treilea. Mâine, Banca Centrală va publica Raport trimestrial asupra inflaţiei.