Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Dragă Buni și Bunelu, azi am fost cu mama-n crâșmă!

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 11 martie 2015, 09:37

No, nu, că nu-i rău! Și-așa mă tot gândeam că trece viața pe lângă mine și n-apuc și eu să mai ies în vreun club, vreo discotecă. Rar găsesc timp și de-o cafea în oraș, iar serile-mi sînt de mult încremenite în proiect. Proiectul “Băiță, spălat pe dinți, citit câteva pagini și somn de voie”. Personaj principal – Bubtzi, în creștere. Dar acum, grație mirificei inițiative avizate favorabil de Comisiile Juridică și pentru Drepturile Omului din Senat, sînt liberă să-mi trăiesc viața la maximum. Cum care inițiativă? Aia de prevede că minorii nu mai au voie în cluburi și discoteci decât însoțiți de părinți. Îmi și imaginez ce bine mă voi distra peste câțiva ani, când vor începe colegii lu’ Bubtzi să împlinească 14 ani și să-și sărbătorească zilele de naștere prin cluburi sau restaurante! Fiindcă aniversările dansante în șosete de la reședința personală nu se mai poartă azi, ca pe vremea mea. De fapt, încă de prin ’94-’95, am renunțat și noi la a invada apartamentele părinților cu sărățele și muzică tare și ne-am reorientat spre discotecile arădene. În care, e drept, dădeam de tot soiul de specimene mai în vârstă, inhalam mult fum și ne faultam timpanele cu bubuieli muzicale. Dar eram un grup de prieteni, eram împreună și așa am învățat să nu ne băgăm în… rahat, pe scurt. Erau experiențe, zic eu, necesare pentru etapa în care urma să plecăm de-acasă și să fim 100% pe cont propriu. Pe-atunci alcoolul și țigările erau la liber, iar marijuana și alte minunății au pătruns prin locurile astea chiar cu puțin înainte de majoratul generației mele. Ne-am băut primele beri printr-a 9 a, primele pahare de votcă printr-a 10 a, am făcut cunoștință cu țigările și am înțeles ce grea e dimineața de mahmureală de după tot cam pe-atunci, iar la 18 ani gustam cu mândrie whisky-uri rafinate. Unde mai pui că ne înghesuiam pe la colțuri, profitând de întunericul ambiental și făceam care ce apucam: de la pupături până la pipăieli… restu’ se făcea acasă, în rarele cazuri norocoase, când părinții erau plecați peste noapte. Sună nașpa? Na, îmi pare rău, dar asta e realitatea. Așa, chiar așa stăteau lucrurile. La 18 ani distanță, mă uit la toți care-au bătut cluburile și discotecile cu mine. Așezați la casele lor, cu neveste/bărbați și copii, fără excese la alcool, unii încă fumători, alții au abandonat viciul încă de acu 10 ani, medici, ingineri, curatori, programatori, arhitecți, avocați, notari, consilieri locali, lectori și tot așa. Majoritatea peste hotare, pe merit, și cu meseriile mai sus enumerate. Ne strângem în aproape fiecare vacanță de iarnă și ne-amintim cu drag de toate tâmpeniile pe care le-am făcut în liceu. Sîntem mereu cu toții de acord că: “Vai, să știu că pruncu’ meu face ce-am făcut eu într-a unșpea, aș lua-o razna!” Și râdem în hohote, fiindcă sîntem conștienți că n-avem cum să-i oprim să-și trăiască și ei, la rândul lor, experiențele. În plus, cu cât le punem mai multe bariere, cu atât vor căuta variante tot mai îmbârligate de a păcăli sistemul. Pentru că asta e vârsta la care, psihologic vorbind, vrei și trebuie să experimentezi. Câte puțin din toate, frizând riscul și înțelegând astfel care-ți sînt limitele. Și, până la urmă, cred că ține de felul în care-i creștem. Cum știm să comunicăm cu ei. Și cum știm să-i ghidăm fin spre o maturizare ce le conferă siguranță, dar nu-i transformă în adolescenți târzii. Care, odată trecuți de pragul majoratului, se vor lansa în tot felul de aventuri, ca animalul scăpat din cușcă, la sute de kilometri distanță de noi, părinții, fără posibilitatea de a cere ajutor sau sfat. Na, dar statul român are din nou alte griji decât să stabilizeze legea educației, decât să mărească ușor anemica sumă a alocațiilor, decât să, decât să… Are grija de a ambala frumos o inițiativă care induce stupidul și ridicolul. Așa că, de va fi să treacă legea, mi-oi scoate de la naftalină ținutele lascive din agitata-mi tinerețe și voi fi prima pe ringul de dans al oricărui club, în care tre’ să-l supraveghez pe Bubtzi. Și, dată fiind mutra mea de adolescentă, de-abia aștept să mă legitimeze careva!

Alexandra Didilescu