Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Cum nu-ți găsești sufletul pereche
Publicat de radiomures, 9 februarie 2015, 08:32
Curiozitatea a omorât pisica! Uf, de ce nu l-am ascultat pe Neluțu? Că doar a zis chestia asta de nu știu câte ori! Plictisită și angoasată de tam-tamul din jurul doamnei Udrea, m-am apucat ieri de după-masă să străbat la pas internetul. Și m-am oprit la site-urile de dating online sau, pe românește, cuplărai virtual. Mi-am zis, de ce nu?! Că doar zona asta n-am explorat-o niciodată! N-am dat înapoi nici când am văzut că toate te obligă să-ți faci cont ca să navighezi. Mi se pare corect: dacă tot ieși la agățat, fă-o cu cărțile pe față! Zi de naștere, localitate, culoare ochi și păr, înălțime, studii, fumător/nefumător, bețiv, alcoolic sau nu, pe scurt, o întreagă și complexă radiografie. Plus 10 caractere despre ce cauți și 100 despre tine. Pffffaaaai, m-am simțit ca dezbrăcată în piața publică atunci când am aberat ceva pe-acolo doar ca să întrunesc numărul obligatoriu, iar apoi mi-a venit pe mail – fiindcă da, mi-au cerut și adresa de mail – cum că statement-ul meu trebuie să mă descrie și sunt rugată să refac. Semnat: administratorii site-ului. Ok, m-am străduit și mai tare și, până la urmă, a ieșit ceva decent, acceptat de cerberii tărâmului pe care viețuiește sufletul meu pereche. Următoarea etapă: fotografia. A, nu! Asta nu, mi-am zis. Tot ce vreau e să răsfoiesc puțin site-u’ ăsta să văd și eu cine mai e singur pe lume. Încerc să fentez încă o dată și încarc o poză blurată. Haț! Neîntârziat, căsuța poștală îmi semnalează un mail, tot de la ei, necunoscuții supraveghetori: „Nu vi se vede fața. Trebuie să fiți vizibilă.” Pfffff… Chiar și în punctul ăsta m-aș fi putut opri, aș fi avut posibilitatea să desființez contul și să mă întorc la existența mea anonimă. N-am rezistat însă. Bine, fie, mai fac o concesie și pun o fotografie corespunzătoare. Și porțile raiului s-au deschis. Am acces la profilurile tuturor băieților, băiețașilor, bărbaților și bărbățeilor aflați în căutarea jumătății. Click. Click. Click… Click, click, click! Da’ unde-am ajuns, frate? Sub podiumul paradelor de modă? În lanul de stufăriș? Pe terasele gen Lenuța&Mitică? Unde mă uit, numa’ băieți la treling, piept gol versus maiou, șlapi galbeni și bermude înflorate. Freze care mai de care mai nedefinite sau neîncadrabile în vreun curent al fashion-ului. Unii ba chiar reușeau să se uite cu fiecare ochi în câte o direcție. Să mă ierte Dumnezeu, că n-am nimic cu nimeni, da’ pozele alea nu-i avantajau deloc… De ce, mă, băieți, de ce? De ce mi-ați frânt visurile? De ce mi-ați înșelat așteptările? Au făcut asta destui înaintea voastră, și nu din sau în mediul virtual… Na, așa-mi trebuie dacă nu l-am ascultat pe Chioreanu! Pe unicul, irepetabilul și modestul Chioreanu! Unde mai pui că încă nu l-am prins la treling și șlapi. Morala, dragii mei? Ascultați-l pe Neluțu. Ascultați Sens unic. Ascultați Radio Tîrgu-Mureș!
Alexandra Didilescu
