Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Gura de aerisire bolboroseşte şi becul din hol se aprinde când vrea el
Multe şi mărunte-s poveştile şi aventurile trăite la bloc, mai ales în cei 18 metri pătraţi, unde fiecare zgmot, pârâit sau bolborosit (în cazul de faţă) capătă dimensiuni apocaliptice. Mai ales noaptea, când vecinii lasă bormaşina să se hodinească.
De câteva seri, un zgomot ciudat îmi strică liniştea în care vizionez, pe laptop serialul MASH. Zici că un hornar cuprins de râgâială a poposit pe bloc şi-mi transmite mesaje pe coloana de aerisire. Stau la ultimul etaj, aşa că scenariul e cât se poate de plauzibil.
Am auzit prima şi întâiaşi dată zgomotul cu pricina duminică după-masă, când îmi făceam siesta şi am înjurat-o pe vecina de jos, crezând greşit că provine de la ea.
Luni seară, povestea se repetă. Mă duc în baie şi ascult. Ca un făcut, zgomotul refuză să se mai audă. Mă întorc în pat, încep să moţăi din nou la serial, când iar aud drăcia! Mă duc din nou la baie, stau, ascult şi aud, ca din puţul gândirii unui Dorel săturat cu slană şi ceapă, un bolboro-râgâit, ceva de speriat.
Ies în hol, dau să aprind lumina ca să găsesc bucătăria, becul din hol pâlpâie şi se stinge. Nu, nu e ars, aşa face el, când vrea, stă aprins, când nu, nu. Încep să fredonez piesa aia cu…beculeţ, stai aprins, beculeţ.
În sfârşit, ajung în bucătărie şi constat, deschizând geamul, că afară nu bate vântul. Ies pe casa scării şi văd că uşa de sus de la acoperiş e închisă şi cu lacăt.
Tot stau şi mă gândesc ce e zgomotul ăla, de unde vine, unde se duce şi ce caută el pe coloana de aerisire.
Încă un mister de dezlegat, îl trecem la catastif, alături de găina care cotcodăcea noaptea.
Sanda Viţelar
