Blog PPI cu Radu Florea-Dezincriminarea abuzului. Cine plătește?
Dezincriminarea abuzurilor în serviciu.Cine achită nota?
Din 7000 de dosare aflate pe rol peste 3000 sunt de abuz în serviciu, din categoria asta vreo 800 sunt dosare de mare corupție sau de mare abuz aflate pe masa procurorilor DNA, ca să fiu mai corect și explicit. Aici e bătaia peștelui, a rechinului cel mare. Dosare de politicieni și înalți funcționari publici care cu abuzul în brațe, însumează astăzi prejudicii aduse bugetului, economiei și țării în ultimă instanță, de peste 600 de milioane de Euro, zis-a zilele trecute șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Buget susținut lunar de noi ăștia mulți, harnici și fraieri de cinstiți pentru ca alții, băieții cei deștepți, să-l găurească în interes propriu și de grup!
Incriminată sau nu, total sau parțial, fapta de abuz în serviciu ar trebui oricum, să atragă după sine pedepse ca să nu se mai întâmple. Măcar amenzi penal de grele și interzicerea drepturilor civile pe patru-cinci ani, cum e pe afară. Asta ca să fim omenoși, să nu mai fie aglomerație pe culoarul de decolare către ,,beciul domnesc,, cu bilet de dus! Că o fi sau nu de pe vremea împușcatului respectiva literă de lege, ambiguă și echivocă, cum zicea fostul președinte al CC Augustin Zegrean, asta nu e treaba noastră de cetățeni egali, chipurile, în fața legii. A fost treaba legiuitorului, adică a parlamentului și experților din comisii și birouri, să refacă codurile, penal și civil, deopotrivă, ca să avem o justiție dreaptă, modernă și eficientă. Ori asta nu se întâmplă. Rămâne ca periodic, Curtea Constituțională să adune cioburile lăsate în urmă de alții. Plătiți tot din banii noștri. Nu vi se pare că cineva mereu pică de fraier în țara asta, stimați contribuabili?
Întreb și eu, că nu dau cu parul….
Raspunsuri
Un subiect fierbinte și excitant pentru specialiștii din domeniul justiție și în special pentru formatorii de opinii, politicieni și jurnaliști.
Urmărind derularea evenimentelor aș zice că cea mai vocală a fost d-na Codruța Kovesi care a ieșit, cu insistență, chiar și ieri când era încă în derulare ședința Curții Constituționale.
Cifrele date de șefa DNA privind numărul dosarelor celor cercetați sub acuzația de abuz în serviciu au fost diferite de la o zi la alta. S-au vehiculat prejudicii cu multe zerouri iar ceea ce mi s-a părut interesant a fost apelul domniei sale către cetățeni prin care atenționa că dacă se aprobă contestația privind clarificarea de către CCR a abuzului în serviciu vor trece în arhiva DNA și vor fi închise câteva sute de dosare aflate în lucru.
Dacă se va întâmpla așa ceva înseamnă că mulți procurori din instituția condusă de d-na Kovesi au tăiat frunze la caini. La bilanțul DNA pe 2015 au fost cca 20% dosare achitate de instanțe ca nefondate iar după această decizie a CCR s-ar părea că la bilanțul pe acest an numărul achitarilor să urce la 50%. Deci ar fi posibil ca șefa instituției anticorupție să o cam ia în breton.
Cu sau fără d-na Kovesi lupta anticorupție va exista și trebuie să meargă înainte dar să fie un motor în dezvoltarea inițiativei aleșilor și guvernanților și nu un „bau-bau”.
Aș zice că decizia CCR, după publicarea motivării, spune lucruri mai clare procurorilor și judecătorilor în privința abuzului în serviciu și clarifică dimensiunile acestuia.
În rest, să auzim numai de bine!