Blog Vorbe din pălărie: “Suntem cei care le umplem buzunarele cu bani şi ei ne întorc spatele”
Publicat de radiomures, 14 mai 2015, 07:00
Asta spune, şi mare dreptate are, o doamnă din Focşani care a fost de curând excomunicată de Biserica Ortodoxă Română.
Ştirea sună cam aşa:
“Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a hotărât în şedinţa din data de 7 mai excomunicarea şi canonisirea din Biserica Ortodoxă a 11 enoriaşi din parohia „Sf. Andrei” din Focşani. Enoriaşii bisericii „Sf. Andrei” din Focşani se află într-un conflict cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei încă din luna septembrie a anului trecut, după ce preotul paroh Giorgică Vatră, care slujeşte de 16 ani în această biserică ridicată chiar de el cu sprijinul credincioşilor, a fost ameninţat de „şefii” săi de la Buzău cu mutarea în altă parohie. Pedepsirea preotului Vatră era legată de faptul că soţia sa deţinea în Focşani un magazin cu obiecte religioase, lucru interzis de legile bisericeşti, motiv pentru care duhovnicului i s-a pus în vedere închiderea magazinului. Ceea ce s-a şi întâmplat, fapt care nu l-a exonerat însă pe preot de pedeapsă, mai ales că enoriaşii bisericii la care slujea au organizat proteste prin care „afuriseau” Arhiepiscopia şi pe cel din fruntea ei, Ciprian.” (sursa: Adevărul)
Povestea e lungă şi alambicată şi chiar vă recomand să citiţi textul din “Adevărul” în întregime, mai ales că este însoţit şi de un video în care oamenii explică ce şi cum.
Mă întorc la declaraţia din titlul textului de astăzi. Da, oamenii au dreptate, enoriaşii sunt cei care umplu buzunarele preoţimii cu arginţi. Sub o formă sau alta, fie că e ortodox, catolic, protestant sau de orice altă confesiune, fiecare cetăţean umple buzunarele acestor oameni. De ce? Pentru că, aşa cum am mai scris de zeci de ori, BOR este finanţată de la stat, din taxele şi impozitele noastre.
Mai mult decât atât, oamenii aceştia primesc bani, sub diverse forme, pentru a face ceea ce, de fapt, este scris în fişa postului lor de angajaţi ai statului.
Vă rog să vă imaginaţi următorul exemplu, simplist, dar, cred eu, cel mai potrivit pentru acest exerciţiu: orice om, la un moment dat din viaţa sa, ajunge la Primărie, la un ghişeu,ca să-şi scoată un certificat, de naştere, de deces, ce-o fi. Normal, este în fişa postului angajatului de la ghişeu să elibereze certificatul respectiv, după ce noi, contribuabili, am completat hârţogăriile şi am plătit taxa, dacă e cazul. Cum ar fi ca funcţionarul cu pricina să ne spună că, dacă nu îi dăm o anumită sumă de bani, nu ne eliberează certificatul? Adică ar refuza să-şi îndeplinească atribuţiile dacă nu-i dăm 100, 200, 300 de lei. Nu ne-am revolta?
Ei bine, aşa şi cu popii. Unii, mulţi, din păcate. Treaba lor e să ţină slujbe, de nuntă, de botez, de înmormântare. Pentru asta sunt plătiţi de stat, pentru asta plătesc enoriaşii contribuţia lunară. Acum, pricep, dacă omul nu şi-a plătit contribuţia aia, nu-l înmormântezi, dar dacă e cu contribuţia la zi, îi mai ceri alţi bani şi nici nu-i dai o amărâtă de chitanţă?!
Asta mă revoltă cel mai tare în chestiunea asta. Era tare bună ideea aia ca BOR să nu mai primească bani de la stat şi să se autofinanţeze. Şi, din nou, a nu ştiu câta oară, domnilor de la ANAF, atât de porniţi împotriva celor care nu dau bon fiscal: pe popi când îi luaţi la verificat?
Sanda Viţelar