Blog Vorbe din pălărie: Somnul raţiunii naşte doliu naţional!

Publicat de radiomures, 3 noiembrie 2015, 07:00 / actualizat: 5 noiembrie 2015, 9:22

Scriu acest text duminică dimineaţă. La televizor, o doamnă doctor de la Spitalul Militar vorbeşte despre starea celor care au reuşit să supravieţuiască incendiului de vineri seara, petrecut la clubul Colectiv din Bucureşti. Le spune reporterilor despre un tânăr cu arsuri pe o mare parte din corp. Prietena lui a murit în incendiu, dar el încă nu ştie asta. Medicii nu vor să-i spună, deoarece starea lui este critică şi nu ar putea face faţă unui alt şoc.
Sâmbătă dimineaţa m-am trezit la 7 şi jumătate, din reflex, cu cafeaua, ţigara, ştirile. De atunci nu mai sunt eu. Durerea este prea mare. Nu, nu am fost niciodată în acel club, niciunul dintre morţi şi răniţi nu-mi sunt cunoştinţe, nu am schimbat vreodată cu ei două vorbe, dar durerea lor, a familiilor şi a prietenilor o simt acut. Se amestecă în mine furie, durere şi neputinţă. Nu vreau să fiu patetică, nu vreau să storc lacrimile cititorilor.
Vreau să stăm drept în faţa acestei nenorociri şi să înţelegem, o dată pentru totdeauna, că nu avem dreptul să ne jucăm cu unele lucruri. S-a scris şi s-a vorbit mult în ultimele zile despre ce s-a întâmplat, despre responsabilităţi şi vinovaţi, despre cine şi cum autorizează, cine şi cum verifică ş.a.m.d.
Procurorii îşi vor face treaba, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere. Şi după? O luăm de la capăt? După ce ştirea se va stinge, după ce subiectul va ajunge istorie, ce se va întâmpla? Peste 6 luni, peste un an? Ce lecţie trebuie să învăţăm de aici?
În primul rând, trebuie să învăţăm compasiunea, rigoarea, responsabilitatea. Apoi trebuie să înţelegem că regulile de securitate nu sunt opţionale, nu sunt făcute pentru a pune beţe-n roate, nu sunt acolo pentru a fi nesocotite. Ele există pentru ca oamenii să nu moară arşi la un concert banal. Ele există pentru ca zeci de tineri să nu treacă prin calvarul unei arsuri care îi poate mutila pe viaţă. Fizic, operaţiile vor rezolva, probabil, cele mai multe probleme, dar psihic…
Cred că mai trebuie să învăţăm ceva, noi ăştia de pornim de la prezumţia că oamenii de afaceri fac lucrurile ca la carte. Trebuie să învăţăm să ne uităm în jurul nostru când intrăm în orice local, să vedem unde sunt ieşirile de urgenţă, dacă sunt sau nu extinctoare, dacă este sau nu un plan de evacuare. Şi mai cred că, cel puţin în următoarea perioadă, ar trebui să refuzăm să ne petrecem timpul liber şi să ne cheltuim banii în localuri unde aceste lucruri nu există. Pentru că dacă noi nu facem nimic, dacă noi, oameni simpli, vom continua să tolerăm şi să închidem ochii la „las că merge şi aşa”, nu se va schimba nimic, niciodată.

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească-n pace!

Sanda Viţelar