Blog Vorbe din pălărie: Iubirea nu se definește, se trăiește… boom, boom can you feel your Heartbeat?

Publicat de radiomures, 25 februarie 2016, 07:00 / actualizat: 25 februarie 2016, 9:40

Nu-i așa că ați auzit de multe ori expresia  „tinerii din ziua de azi…”, rostită în sens peiorativ, pentru a critica o generație întreagă? Nu contează despre ce subiect vorbim, felul de a ne îmbrăca, muzica pe care o ascultăm, bunul simț, alegerile profesionale pe care le facem sau modul cum înțelegem să ne petrecem timpul liber, viziunea noastră despre viață, veți vedea mereu câte- un domn sau o doamnă  (cu mai multe semne adunate pe răbojul vieții) care dă din cap rostind celebrul clișeu.

Și totuși, tinerii din ziua de azi nu sunt toți la fel, nu sunt toți plămădiți nici din același aluat și nici nu se poate spune că-și trăiesc viața pe același tipar.

Unii sunt mari  „vedete” pe banii părinților, alții muncesc pe brânci pentru visurile lor.

Doi tineri din Tîrgu-Mureș și-au pus în cap să facă împreună muzică. El, Daniel Antonescu, aka N-Tone, producător, muzician, compozitor, ea, Veronica Ilie, aka Veronik,  cântăreață, textieră, studentă la teatrologie și reporter colaborator la Radio Tîrgu Mureș.

Au realizat două piese împreună, „Runaway” și „Heartbeat”, fără buget, hairstilist sau fashion designer, doar ei doi, cu forțe proprii.

Piesele, amândouă, sună bine. Videoclipurile sunt lucrate și arată bine.

Am vrut să aflu cum, de ce și ce urmează, așa că, după îndelungi tentative de a ne sincroniza agendele, am reușit să stăm cu Veronica la o poveste pe care o puteți citi în acest interviu.

Reporter: Cum a început colaborarea cu N-Tone?

Veronica Ilie: Colaborarea mea cu Daniel Antonescu a început în urmă cu aproximativ doi ani de zile. La vremea respectivă urmam un curs la Școala Populară de Artă din Tîrgu Mureș și, la un spectacol/audiție, în public, se afla și Daniel Antonescu. M-a ascultat, i-a plăcut ce a auzit și, la sfârșit, mi-a propus să colaborez cu el pe partea de compoziție și interpretare. Pe atunci nu știam ce este și cu ce se mănâncă această parte a muzicii (compoziția n.r.), fiind familiarizată doar cu interpretarea. Prima piesă care s-a lansat a fost  „Runaway” , și acum a venit momentul să lansăm o nouă melodie.

R.: Noua melodie, „Heartbeat”, a fost lansată oficial în 17 februarie. Cum s-a născut ea?

V.I.: De fapt, ca să fiu sinceră, această piesă a fost compusă înainte de „Runaway”, a fost prima provocare pe care mi-a lansat-o Daniel, trimițându-mi o bucată de instrumental și spunându-mi: „Încearcă să compui ceva pe ce ți-am trimis”. Am încercat, neîncrezătoare la început în calitățile mele de compozitor, am scris câteva versuri și am compus pe chitară, la rece, o linie melodică pornind de la acea bucățică de instrumental. I-am retrimis ce am făcut, așa, cu emoții și lipsită de încredere, a zis că sună foarte bine și că ar trebui să o concretizăm într-o melodie.

R.: Și totuși, „Heartbeat” a trebuit să aștepte. De ce?

V.I.: Am lăsat proiectul la o parte, pentru că între timp am făcut „Runaway”, care este o piesă mai vie. „Heartbeat” este o piesă de stare, o piesă care nu are neapărat un fir narativ, o poveste, și e o melodie care trezește anumite emoții, în funcție de ce stare are cel care o ascultă. Am hotărât să amânăm un pic proiectul pentru că nu eram foarte în clar cu textul, cu mesajul pe care doream să-l transmit.

R.: Mesaj care este…?

V.I.: Piesa nu vorbește despre povestea cuiva, sunt niște stări, niște emoții pe care cu toții le trăim, majoritatea negative, din cauza a tot ce ne înconjoară în ultimul timp. Fie că vorbim de stres, furie sau anxietate, sunt stări pe care le putem preveni. Cum? Ascultându-ne ritmul inimii (heartbeat). Asta ne poate duce cu gândul la iubire, dar nu e vorba de iubirea în sens romantic, ci este iubirea care ne scoate la iveală latura umană. Eu cred că ne lipsește cu desăvârșire acest lucru, nu mai vedem umanul din oameni, pur și simplu ne limităm la niște lucruri de suprafață, facem ceea ce trebuie să facem pentru că… trebuie să facem și nu mai simțim, nu mai trăim!

R.: Rămânem cumva paralizați, poate, în frică?

V.I.: Fricile de care nu putem scăpa și care ne urmăresc la tot pasul, frica de nou, frica de noi înșine, frica de ce ar putea spune ceilalți, de cum ar putea reacționa, e o zonă în care putem spune multe. Poate totul pleacă din faptul că nu ne putem înțelege pe noi înșine și reacționăm suprinși la aprecierile celorlalți. Vreau să las pe fiecare să simtă ce crede ascultând piesa. Cred că iubirea, adică bunătatea, până la urmă, și renunțarea la noi înșine, încercarea de a face ceva pentru ceilalți ne-ar putea vindeca toate aceste stări, inclusiv de frică!

R.: Sunteți tineri, suntem într-un oraș mic, cât de greu este să faci un astfel de proiect, mai ales că piesa are și un videoclip foarte bine realizat. Ce înseamnă, financiar, un astfel de proiect?

V.I.: Orice producție, în orice domeniu, implică niște costuri. Noi am încercat să ne limităm la resursele noastre proprii. A fost un proiect fără buget. Daniel a venit cu aparatura și cu talentul din dotare. Eu am venit cu partea de compoziție și cu tot ceea ce ține imagine, în sensul că noi nu am avut hairstilist, machiaj, ci, practic, am fost două persoane care am făcut toată treaba asta. Am vrut să vedem dacă se poate. Colaborarea noastră, de fapt, așa a pornit. Să facem muzică pentru că ne place, nu urmărim un profit material imediat, cum se urmărește în general. Bineînțeles că nu excludem această variantă și nu ne-ar displăcea să existe și o fructificare materială, dar pentru asta e nevoie de multă promovare. Cred că e suficient să te audă cine trebuie, să ajungă melodia la urechea cui trebuie. Dacă ar trebui să calculez un astfel de proiect, s-ar putea ridica și la 1.000 de euro, cu tot ce înseamnă partea de muzică, masterizare video, compoziție, montaj etc.

R.: Ați abordat un gen muzical modern, dar totuși nu ați căzut în comercial. De ce ați mers pe acest stil și pe când o schimbare?

V.I.: Schimbarea va veni în momentul în care voi lucra independent sau voi colabora și cu alți producători, pentru că Daniel Antonescu lucrează pe acest stil de muzică, de aceea pentru mine a fost o experiență nouă, un experiment cu mine însămi și cu ce pot să fac în muzică. Dacă voi dori să cânt și alte genuri cu care rezonez mai mult, aș spune eu, blues, jazz, soul, probabil o voi face în alte colaborări. Îmi doresc lucrul acesta, deoarece consider că mă pot exprima cel mai bine muzical, interpretând  astfel de genuri de muzică. Dar, nu am vrut să spun „nu” acestui stil de tehno, dance, house, care e modern acum, pentru că poți să te exprimi și în moduri care tu crezi că nu ți se potrivesc neapărat. Și poți face asta fără să faci compromisuri, dacă nu mergi pe comercial, rămânând într-o zonă la limita barierelor.

R.: Când vei compune și în limba română?

V.I.: Urmează, a nu se înțelege că nu vreau să cânt și în limba mea, din contră, chiar consider că în limba ta maternă te poți exprima cel mai bine. Urmează să fac și lucrul acesta, cum spuneam, pentru mine a fost o experiență nouă partea de compoziție și am să încerc să scriu o piesă în limba română. Pentru mine important este mesajul. În piesa „Runaway” am vorbit despre România, despre cum nu trebuie să uiți de unde ai plecat și despre faptul că e bine să ai, oriunde ai merge în lume, o bucățică din ceea ce ești tu, din țara ta. În „Heartbeat”, iubirea e cea care te vindecă de orice rău. Tot așa, dacă va fi o piesă în limba română, vreau să mă leg de un subiect în care cred. Musai!

R.: Ce urmează…?

V.I.: Mi-ar plăcea să cânt cât mai mult. Munca în studio este ceva nou pentru mine, eu fiind obișnuită cu cântările live în care încerc să transmit direct publicului ceea ce simt și în care primesc imediat feedback-ul. În studio nu e așa, pentru că tragi piesa pe bucăți, la videoclip, iarăși, trebuie să simulezi, să intri din nou în stare, neavând publicul lângă tine, neavând întotdeauna atmosfera, mediul care să te facă să intri în stare. De aceea spun că vreau să mă axez pe interpretare, și probabil că vor urma niște proiecte acustice. Mă voi gândi la un proiect acustic pe coveruri și, de ce nu, și cu compoziții proprii. Oameni talentați sunt destui, oameni care își doresc să cânte din plăcerea de a cânta. Consider că dacă îți pierzi această dorință și plăcere tu, ca artist, nu ești pe drumul cel bun. Începi să te stingi.

Sanda Vițelar