Blog PPI cu Radu Florea-Despre pensii numai de bine
Publicat de RADU FLOREA, 21 ianuarie 2016, 00:14
Despre pensii numai de bine…
Pentru unii. Aleșii neamului merită, aleșii locali nu. Pensii speciale. Care o fi motivul? Ieri după prânz, Curtea Constituțională a decis că legea pensiilor pt primari, șefi de consilii județene și adjuncții lor e pe lângă constituție. Că de fapt, sunt privilegii, aceste indemnizații pentru limită de vârstă la încheierea mandatului.
De efortul bugetar ce să mai vorbim. Numai pe anul în curs s-ar ridica la aproape 500 de milioane de lei, vreo o sută și de milioane de Euro. O nimica toată la cât se fură în țara asta și la cât e de dat în plus la toți enumerații lui Ponta. Până la urmă banii ăștia se vor da, chipurile, ca să nu se mai fure de la primărie, consiliu. Ca să nu mai fie ispitit primarele și vicele, ori președintele de consiliu județean să se mai joace cu fondurile și să-și toarne asfalt în curte pe banii contribuabililor. Sau să-și pună borduri. Multe borduri, cum avem noi prin pădurea orașului, ca să nu pierdem cărarea. Hansel și Gretel erau mai bio,eco, cu firimiturile pe potecă. Acum la modă sunt betoanele, multe și mărunte chiar și-n sânul Mamei Natură. Să fie ceva de deszăpezit și pe acolo. Că oricum la câmpie nu facem față, nu ne știm cu parazăpezi, plopi fără soț, etc.
Privilegii peste privilegii, că doar vin noi alegeri și va fi luptă mare pentru un fotoliu bine bazat la stat. Se aude că vor lua bani și cei care au fost secretari de partid înainte de 89, că partidul era și atunci, în tot și-n toate. Bine că am condamnat comunismul. Cei care încă trăiesc bine de pe urma lui or să ne râdă în nas și-n barbă, că deh, e constituțional, nu?
Zic și eu , că nu dau cu parul…
comentariu de Radu Florea