Blocaj total al cardul de sănătate

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 iulie 2019, 12:48 / actualizat: 5 august 2019, 9:08
După ce a funcționat câteva ore luni dimineața, sistemul cardului de sănătate este, din nou, blocat.
Acesta a mai funcționat doar câteva minute în această dimineață, iar medicii de familie se tem că vor rămâne cu serviciile medicale neplătite după ce în ultima lună au lucrat în sistem offline.
Unii medici încă nu și-au primit deconturile de la Casa de Asigurări din cauza blocajului, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș, dr. Ileana Mihăescu:
Și acum am colegi care nu și-au primit decontul și nu pot factura luna iunie și sunt disperați că 25 iulie este termen de plată a taxelor către stat. Dacă nu-ți intră banii, n-ai cu ce să faci plata. Sistemul e blocat din 26 iunie. Au recunoscut (CNAS) că atunci ar fi căzut curentul la STS și li s-ar fi stricat lor niște echipamente. Nu înțeleg eu exact cum, cine, ce gestionează … ideea e că eu, ca medic, nu-mi pot face treaba în condiții de securitate și să am și garanția, la sfârșitul lunii, că nu am făcut muncă patriotică.
Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a anunțat ieri că au început procedurile de achiziție în regim de urgență a unui nou sistem informatic al CNAS pentru cardul de sănătate.
Aceasta a mai precizat că raportul privind verificarea activității CNAS va ajunge la Direcția Națională Anticorupție după ce va fi finalizat.
Cristina Bulbescu